tu – rebel călător pierdut fără urmă –
mi te-ntîrzii la capătul zilei de ieri;
nimic din tine nu-mi pare să fi văzut
vreodată măcar un fir de iarbă ori un
capăt de magnolie-n flori.
Ești ca un fel de pastă de vise ce
mi se lipește încolăcitor de umerii
strînși a neputință; ochiul albastru
ne privește pe-amîndoi cu un
zîmbet mirosind a dispreț.
“În care capăt al lumii
îmi crește și mie magnolia flori,
printre iarbă a dragoste aducînd?” – mă întrebi.
Îți răspunde în locul meu șuvița blondă,
întinsă ca o fîșie de dor peste celălalt
ochi albăstriu:
“în celălalt, desigur…”
N-apuc să-ntind mîna a dezrobire –
că deja mi-ești departe, căutînd
tărîm nevăzut.
Rămas singur cu mîinile reci,
mirosind a vanilie stătută-n sertar,
încerc să m-ascund după draperia vernil.
Mi-e prea tîrziu, de fapt, și tiptil.
Mi te-ai dus.
there's someone in my head - but it's not me 
Zi-ne cu cuvintele tale: