De seara tîrziu

via tumblr.

Mă apasă o oboseală cum n-am mai simțit de multă vreme. Venită dinăuntru, mă umple tot, mă acaparează; mă ustură ochii, mi-e capul greu, mă dor oasele și parcă mi-e frig. Un frig de-ăla ca de răceală, un frig de-ăla de dimineață de iarnă, înainte și după, mai ales după duș. Mintea-mi aleargă aiurea, simt și aud lucruri parcă din altă lume, mi-s greu eu mie și simt nevoia unei odihne adînci. Și nu de somn am nevoie. Nu de liniște, nu de căldură. Și totuși mi-e frig, mă răpune oboseala și toate mă dor.

Pe ea nu-mi amintesc s-o fi întîlnit vreodată în carne și oase. E doar un fel de gînd, un fel de imagini smulse cu greu din încrengătura unei imaginații ale cărei limite n-am putut niciodată nici să le înțeleg, nici să le ating. Tot ce-am putut a fost să accept lipsa lor, ca pe un fel de dar, ca pe ceva bun ce ți se-ntîmplă de ești cuminte. Paradoxal – era blondă: niciodată femeile din gîndurile mele, niciodată femeile din viața mea n-au fost blonde. Poate pentru că mereu le-am asociat cu ceva fals, nelalocul lui, ascuns și uneori perfid. Și ea era blondă. Blond-soare, blond-lumină, blond a copil fericit aducînd. Și simplă. Extraordinar de simplă. Naturală, viu conturată, cu ochi mari albaștri și zîmbet aducînd a primăvară – și extraordinar de simplă. Obsesiv, dureros, dulce de simplă. Poate de-aia-n imagini mi-apărea mereu în haine de casă, cu părul strîns neglijent în coadă de cal, citind ori butonînd telefonul pe-un colț de canapea. Știu, v-am mai zis despre ea; încerc însă și acum să-nțeleg cine e, de unde vine și ce anume vrea de la mine. Poate și pentru faptul că mîinile-i sînt mereu impecabile. De parcă mi-ar ști dragostea pentru degete lungi – mîinile ei sînt mereu exact așa cum toate femeile ar trebui, în lumea mea, să le aibă. Poate tocmai de-aia, dintre toate, mi-e cel mai greu s-o-nțeleg, s-o învăț.

via tumblr.

Întins în apă fierbinte – încă mi-e oboseala în oase, în mîini și în ochi prizonier. Și nu mi-e-ndeajuns de tîrziu ca să dorm și nici îndeajuns de devreme să-mi calc hainele rămase grămadă pe pat. Mi-e greu și să fumez, mi-e aproape greu să gîndesc. Creionul mi-e din ce în ce mai mic, foile din ce în ce mai puține. Doar apa fierbinte crește în jurul meu, mă-nvăluie asemeni ceții căzînd peste acoperișuri dimineața devreme. Cine să mă mai înțeleagă? Și unde?

Într-o zi, am s-o iau de mînă și-am s-o sărut. Măcar așa, s-o scot din realitatea ei, într-a mea, într-a voastră. Într-o zi, am s-o iau de mînă și-am să-i cînt “Comin’ into Los Angeles“. Măcar așa, să vadă c-o știu. Și-ntr-altă zi, odată cu seara, am s-o iubesc adînc și plin și ea are să-mi rîdă în șoaptă și timid, din spatele degetelor lungi. Măcar așa – vom fi reinventat “the walk of shame“. Ne vom fi fost, unul altuia, înainte de vreme, pastila de a doua zi.

Din univers în univers – în realitatea cui ți-ar plăcea să rămîi?

L.E. – Era mai mai să uit!….

21 Comments to “De seara tîrziu”

  1. Mereu mi s-au părut blondele lipsite de culoare și farmec și contur.Parcă goale.Și am ajuns să fiu blondă.Nu am ochii albaștrii ca în gândurile tale..dar cumva m-am simțit în ce ai scris.Foarte drăguț spus.

  2. f.f.f frumoasa scriitura, de recitit ;))

  3. Intrebarea de la final e foarte buna in eventualitatea in care am avea mai multe realitati dintre care sa alegem. Dar imi place visarea ta despre o tipa dematerializata, sper ca nu aiurai din cauza racelii…

  4. Deși mi-e noaptea pierdută-n păr de brunetă ce sunt (mă roade invidia!), făptura-ți ca mierea e chiar „obsesiv, dureros, dulce de simplă” O păpădie pufoasă-n lumina dimineții. Dar eu cu asta o asociez! Na, du-o și p-asta de mai poți! 😛

Leave a reply to Andreotti Cancel reply

TED Blog

The TED Blog shares news about TED Talks and TED Conferences.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Mirela Pete – Arte

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Jurnal

and remember ... don't take life too seriously

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers