…mă simt din nou aproape la fel ca acum 12-15 ani: ascult Pink Floyd în căşti, simt că ar trebui sa scriu, stau într-o vană ce se umple încet în jurul meu – asta e nou – , ştiu că nu e momentul să mă aştern pe hîrtie, beau bere, sînt singur şi totuşi încerc să spun ceva lumii…
Încerc să mă las de fumat. Oricine mă cunoaşte îndeajuns de bine ŞTIE ca de fapt NU vreau s-o fac. Oricine a stat lîngă mine mai mult decît preţ de-o ţigară – ştie că ţigara aia mi-e oarecumva trade-mark, că e parte din mine, asemenea părului pe care refuz să-l mai cresc, asemenea efectelor personale ciudate; e parte din mine, îşi împarte ziua cu sarcasmul, îmi umple singurătăţile şi gîndurile, mi-e dragă şi nu vreau să mă văd departe de ea. Şi totuşi – încerc despărţirea. Şi totuşi sînt “persoana care-a încercat în cele mai multe moduri să se lase de fumat – pe care o cunosc” – îmi zicea cineva zilele trecute. I-am răspuns că trebuie să mă menţin special la toate nivelurile…
De ce vreau să mă las de fumat? Pentru că TREBUIE. Ha! Am învăţat că în limba română avem şi verbul ăsta, pe care l-am refuzat ani la rînd. “Trebuie” n-ar trebui (see what I did there? 🙂 ) să existe odată ce-am acceptat de bun liberul arbitru. Cîtă vreme pot sa aleg – “trebuie” nu-şi are rostul. În cazul fumatului – liberul arbitru m-ar face sa pot decide “de azi nu mai fumez”. Ori eu încă mă mint; mă mint în fiecare zi; azi mai mult, mîine mai mult sau mai puţin ca azi – dar mă mint. Aşa că nu pot să cred decît că trebuie! Şi-o sa mă conving la un moment dat. O să aleg la un moment dat. Futu-i! Vezi? Exact despre asta e vorba: pînă la urma tot la alegere ajungi, orice ai face şi oricum ai învîrti-o. Nu TREBUIE să facem nimic. EU nu trebuie să fac nimic. Cîtă vreme mai pot să aleg – nu trebuie. Aşa cum “nu vreau” ar fi frumos să se regăsească mereu în locul lui “nu pot”.
TREBUIE SĂ POT va fi schimbat de azi încolo cu ALEG SĂ VREAU! Ipse dixit!
Ultimele comentarii