Editorial vechi – part one – Dacă nu NOI – Atunci CÎND?

Acu’ aproximativ 2 ani am fost întrebat de un prieten – la ora respectivă redactor or such, la CityNewsBN – dacă nu m-ar interesa să scriu cîte ceva, aşa…din cînd în cînd, în publicaţia cu pricina. Am apucat sa scriu 2 articole pînă cînd el a plecat de la CN – şi de curînd mi-am dat seama că mi-e dor de genul ăla de scris; de fapt – tre’ să recunosc că dorul de articolele alea a fost unul dintre motivele principale care au dus la existenţa prezentului blog.

Aşa încît – m-am gîndit că cele 2 scriituri pseudo-jurnalistice şi-ar gasi de minune locul aici, şi mai jos am să dau un copy-paste primului dintre ele; ulterior – o să şi comentez, cel mai probabil, modificările majore apărute între timp, a propos de gîndurile aşternute atunci.

Deci:

 

Dacă nu noi, atunci cînd?

 

„Dacă nu NOI – atunci CÎND?” – era unul din cele mai reuşite sloganuri ale fostului URR (Uniunea pentru Reconstrucţia României) şi, poate, unul dintre cele mai de impact sloganuri politice folosite vreodata. Atîta doar ca URR-ului pare să nu-i fi ajutat prea tare la ora respectivă. Însă mi se pare că un slogan de genul – e mai actual acum ca oricînd; indiferent de domeniul la care face referire, indiferent de cine-l foloseşte – „Dacă nu NOI – atunci CÎND?” ar trebui strigat în gura mare pe străzi.

 

În ultimele vreo 3 săptămîni mi-am mîncat nervii şi după-amiezele la telefon, cîte 30 de minute minim la fiecare apel, în încercarea aproape disperată de a mai salva ceva dintr-un contract pe care îl am de ani de zile cu UPC Romania: Internet Large, Televiziune Digitala Large, Telefonie Large. Internetul mi-era problema majora; aşa încît am încercat să obţin un răspuns cît de cît profesionist relativ la funcţionarea absolut defectuoasa din ultimele săptămîni; concluzia domnilor de la call-center – router-ul meu wireless e de vină… Cer un router de-al UPC-ului – merge şi mai prost; cer să-şi ia înapoi device-ul cu probleme – mi se explica „de sus” ca tre’ să aştept 30 de zile ca sa pot solicita încetarea furnizarii unui serviciu (!). Mi se înregistrează totuşi solicitarea.

 

După doua zile (termenul dat pe site-ul UPC pentru soluţionarea problemelor) sun din nou – şi mi se explică iritat ca n-avea nimeni nici o obligaţie de a mă suna în 2 zile. Ajung la Rezilieri – unde o tanti draguţă mă linişteşte că o să vină totuşi cineva să îmi schimbe aparatul şi mă convinge să nu renunţ şi la televiziune şi telefon, cu o oferta pe care o solicit trimisă în scris pe e-mail. Nu primesc nici un e-mail, nu mă contactează nimeni în nici un fel, dar trei zile mai tîrziu – nu mai merge nici televiziunea digitală. Sun din nou, ajung iar la Rezilieri, unde nimeni nu ştie nimic despre oferta doamnei drăguţe de cu cîteva zile înainte, dar nici nu se mai complică nimeni în a face alta. Ameninţ cu Protecţia Consumatorului şi acţionarea în justiţie în cazul în care în aste ultime 30 de zile pe care, în viziunea mea, sînt pus abuziv să le plătesc – serviciile nu vor merge conform cu cele stipulate in contract şi închei definitiv orice fel de relaţie contractuala cu UPC. Mai trebuie doar sa astept sa se scurga cele 30 de zile… Dacă nu NOI – atunci CÎND? Pierderea e a lor, în nici un caz a mea. Punct la mine.

 

Aflu intr-o seara ca se cauta cu disperare sînge; A2;  ca al meu. Problema e ca apucasem sa beau vreo 2 beri în seara cu pricina….Încep să ma agit în încercarea de a afla în ce condiţii consumul de alcool împiedică donarea în cazuri de urgenţă, caut pe net, dau telefoane, nu aflu mare lucru. Într-un final – nevasta-mea suna la UPU să afle ce şi cum. Atunci aflu ca e vorba de Titus Banc şi că între timp a facut rost de sînge. Mă linistesc. Mai trec vreo cîteva săptămîni şi primesc un link către un site nou, şi cuvinte de laudă la adresa acestuia din partea expeditorului. Intru, văd că e vorba de o iniţiativă a unui cetăţean ca mine şi ca tine, sătul de ce se întîmplă în juru-i, care apelează la ce a mai rămas uman în fiecare din noi şi încearcă să creeze o bază de date on-line a posibililor donatori. Mă înscriu imediat, şi pe mine şi pe nevastă-mea, cred am fost între primii 10 înscrişi. Pun link pe mess către site şi încerc să ajut şi eu cît pot. Cîteva zile mai tîrziu aflu că cetăşeanul e Titus Banc. Între timp – lista donatorilor a ajuns la numere de trei cifre. Dacă nu NOI – atunci CÎND? Cîştigul nostru, al tuturor. Punct pentru Titus. Şi, odata cu el – admiraţia mea.

 
 „Let’s do it, Estonia!” vs. „Let’s do it, Romania!” – despre proiectul din Estonia am aflat de pe net şi am fost impresionat cum rar mi s-a mai întîmplat. Mi se părea ceva absolut fantastic, ieşit din comun, ceva la care mi-ar fi plăcut să particip activ, o realizare cu adevarat mareaţă. Şi-apoi, din nou spre surprinderea-mi – am aflat că o mînă de oameni au iniţiat proiectul frate aici, în România. M-am înscris urgent şi abia aştept ziua în care se va demara acţiunea aici, la Bistriţa. Pînă atunci, ca şi-n situaţia de mai sus – ajut cît pot şi promovez în on-line. Şi-n ziua în care Marea Acţiune are să aibă loc – va fi o palmă dată autorităţilor şi un punct adjudecat de noi toţi, cetăţenii de rînd. Dacă nu NOI – atunci CÎND?

 

Au fost trei exemple, unul mărunt şi doua de amploare, să le zic – trei exemple de ce putem face dacă vrem… Personal – m-am săturat să mi se bage pumnul în gură la fiecare pas, cu fiecare funcţionară peste care dau în spatele unui ghişeu, cu fiecare contract pe care îl semnez, sau cu fiecare acţiune ne-întreprinsă de cei în atribuţiile cărora intră. Am ajuns, dintr-un tînar care acum 10 ani încă mai spera că ţara asta mai are o şansă, că încă lucrurile se mai pot schimba aici – am ajuns la un asemenea grad de lehamite – încît încep să cred că am fost „blestemaţi”, că bancul cu Sf. Petru şi D-zeu nu e chiar banc şi că, mai presus de toate – pînă la proba contrarie – ne merităm soarta!

 

Şi daţi-mi voie să cred că SINGURA şansă de-a ieşi din acest imens rahat – sînt acţiunile fiecăruia dintre noi, întîi fiecare cu sine – şi-apoi încet-încet cîte doi, cîte trei, pas cu pas, cu cap, cu drag, cu gîndul măcar la copii – dacă nu la noi înşine. Refuz să cred că nu mai există voinţa de a face ceva, refuz să cred că nu mai există bun-simţ, refuz să cred că nici măcar în ultimul ceas n-am învăţat că n-am ajuns nicăieri cu „capul plecat – sabia nu-l taie”. M-am săturat să fiu călcat în picioare, m-am săturat să nu mi se respecte nici un drept, m-am săturat ca „Siguranţă şi Încredere” să fie doar un „slogan pe-un Logan”.

 

Şi mai presus de toate – ar trebui să ne fie ruşine tuturor c-am ajuns să trăim într-o ţară în care întoarcem capul la vederea nesimţitului care-şi aruncă pet-ul de Cola pe jos, la nici 1 metru distanţă de coşul de gunoi; în care „domnişoara” de cca. 16 ani scuipînd coji de seminţe în nisipul spaţiului de joacă din parc – răspunde nonşalant la întrebarea „Aşa faci şi acasă?” cu „Da’ ce sa fac cu ele?!”; în care şoferul de camion atenţionat că tocmai ţi-a tăiat calea cînd tu aveai prioritate – lasă geamul jos şi strigă: „Ce-i, bă! Tu nu vezi că-s mare?!”.

 

În final – ideea principală e una pe care eu mi-o asum ca principiu în viaţă: „Cum îi înveţi – aşa îi ai”… UPC-ul s-a adaptat rapid la categoria de clienţi pe care o are în România: o turma fără nici un fel de principii şi de pretenţii – faţă de care nu e nevoie să aibă vreun pic de respect. Spitalele – la fel: de ce te-ar trata aşa cum le cere fişa postului să o facă – atîta vreme cît tot NOI i-am învăţat pe toţi cu şpăgi, cadouri, atenţii, pe principiul vechi de cînd lumea că „Vai, săracu’ domnu’ doctor, ce bine mi-o făcut! Las’ ca merită şi el ceva, că i-o fo’ greu; ş-apoi cine ştie cînd ne-om mai întîlni?”?!

 

Gunoaiele – de ce s-ar chinui cineva să le strîngă – atîta vreme cît oricum cetăţeanul de neam prost tot pe geamul maşinii le aruncă? Şi atîta vreme cît degeaba se încearcă o colectare selectivă – că oricum gospodina de rînd aruncă totul la grămadă; iar dacă ea îşi împarte conştiincioasă gunoiul – la container oricum îl amestecă băieţii veseli, căutători de ceva bun; iar dăcă şi ei au fost cuminţi şi l-au pus la loc aşa cum l-au găsit – vine maşina de gunoi, îl ridică şi-apoi aruncă totul la groapa comună.

 

Degeaba de mirăm de ce fac „ăi de sus”, degeaba ne plîngem pe la colţuri, degeaba ne-adunăm în bisericuţe să cîrcotim! NOI sîntem singurii de vină, pentru toate cîte ni se întîmplă! NOI ne învăţăm unii pe alţii, în fiecare zi, cum să fim mai răi, cum să furăm mai mult, cum să ne respectăm pe noi înşine şi pe cei din jur din ce în ce mai puţin; NOI ne învăţăm copiii să nu aibă nici un fel de respect faţă de dascăli şi-apoi tot noi sîntem cei ce-i acuzăm că ne crapă capul în mijlocul străzii în plină zi. NOI sîntem singurii vinovaţi, singurii responsabili!

 

Aşa că-mi revine obsesiv în minte – Dacă nu NOI – atunci CÎND?

Advertisements

4 Comments to “Editorial vechi – part one – Dacă nu NOI – Atunci CÎND?”

  1. Mi se mai întâmplă și mie câte una și mă turez de sunt de nerecunoscut, dar în apărarea mea pot spune că doar persoanele cărora le pasă de țara asta “se turează” la astfel de tâmpenii. Exemple de faze/întâmplări de “turkish delight” se întâmplă la tot pasul; dacă ai vre-odată intenția să deschizi o colecție “count me in”!

    Problema cu învățatul celorlalți e că noi, aștia cu așteptări demne de Uniunea Europeană “and beyond”, suntem cam puțintei la număr ca să contăm “in the grand scheme of things” și nu reușim să facem absolut nimic dacă nu ne unim.

  2. De-acord cu tine, Dan – a propos de faptul ca numai celor cărora le pasă de ţara asta le poate creşte tensiunea la faze de genul ăsta. Şi sa ştii ca nici nu e rea ideea cu colecţia! I’ll keep that in mind! Promit! 🙂

    Cît despre cine şi ce trebuie să înveţe -eu mi-am cam pierdut speranţele…. De fapt – cred că singurul mod în care putem spera că ceva are să se schimbe e să sperăm că ne/ne-am educam/educat bine copiii. Other than that – we IS hopeless, man! 😦

  3. De copii vroiam să amintesc și eu, că doar ei sunt viitorul (țării, lumii, al nostru – tuturor), dar dilema continuă. Dacă doar noi (cei care vor mai mult de la lumea asta) ne educăm copii (după chipul și asemănarea noastră) și restul nu investesc în astfel de ocupațiuni tot nu ieșim din situația asta damnată pentru că numărul persoanelor “who give a f*ck” raportat la numărul acelora pe care îi doare la ‘șpe metrii mai în spate va fi în continuă scădere pe parcursul generațiilor datorită tiparelor de procreare practicate de societatea noastră.
    Ei, și atunci are rost să-ți educi copilul ca acesta să se confrunte cu aceleași dileme cu care ne confruntăm și noi, doar că într-o minoritate și mai nesemnificativă sau ne refugiem în speranța că aceștia nu vor fi atrași de “a-și încerca norocul în țara asta” și le va fi mai ușor să se integreze în lumea civilizata de “dincolo”?

  4. Vezi că eu încă aștept ce-ai zis că o să faci (“o să şi comentez, cel mai probabil, modificările majore apărute între timp, a propos de gîndurile aşternute atunci.”).

Zi-ne cu cuvintele tale:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tsunami

TSUNAMI [pr.: țunámi] n. Val gigantic care apare la suprafața oceanelor în urma cutremurelor submarine. /Cuv. jap.

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

AraNaluca

E toamnă ...

Bunele Maniere

arta de a trai cu eleganta

În grădina mea

apar trandafiri dar și buruieni!

@soffys

Life... as I know it!

Sweet Escape

"People are more what they hide than what they show"

Ale în țara cuvintelor

Să mă iertați pentru că detest monotonia, clișeele, și limbajul de lemn!

Mirela Pete. Blog

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

A d i n a M i r e l a

© Copyright Adina Mirela, All rights reserved, O ilustratoare visătoare

bloodie

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

Ring of Gyges

lumea mea

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Cătălin Ionescu

Nu deschide gura decât dacă vorbele tale sunt mai frumoase decât liniștea.

ILikeItComplicated

Yet she likes complications. She wishes she could turn and say: "I like people who unbalance me.”

L.M.T.

Just another WordPress.com site

AltergEgoEva

in extaz de la extrem la extrem

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Fulgerica

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

cabral.ro

eu; ginduri; ploaie; vint; primavara

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

%d bloggers like this: