N-aș fi putut niciodată să stau prea mult în preajma ei. Prea multe păreri de rău, prea multă neputință în ochii ăia mari și mult, mult prea multă durere în fiecare atingere. Mă ținea aproape doar mirosul, miros bun de femeie tînără, miros de primăvară tîrzie și ploaie neîmpărtășită, de atingere fină pe linia suplă a gîtului, miros de gutui pe dulapul din sufragerie, miros de mîini reci, întotdeauna reci, miros de niciodată iubire, mereu însă dor, miros de copilă rămasă parcă neterminată, miros adînc și ușor acru de sex dimineața devreme, parfum de sîmbăta după-amiaza, parfum de chemare, de iertare, de gînd.
Am rămas cu mîna și ochii întinși, ca după cireșele mari de iunie fierbinte, am rămas cu gustul amar a tot ceea ce ar fi putut vreodată să fie, neterminat și gol, asemeni gîndurilor mele din vremuri imberbe. Mă doare lipsa ta, la fel de mult cum îmi lipsesc eu mie mai mereu: acut, organic, de undeva din adîncuri, fad și nefiresc, albastru și gri, cu plete și degete îngălbenite de tutun.
Să nu-mi vii niciodată aproape! Să-mi stai acolo, icoană mie, copil idolatru din flori de primăvară!
Să mă privești absent și din cînd în cînd, joia spre seară, să mă îmbuni cu-n zîmbet ștrengăresc.
De ce mi-e oare mie ziua noapte și nopțile jurnal desculț de sentimente?
…
there's someone in my head - but it's not me 