there's someone in my head – but it's not me

de după un an, cu gîndul greu la tine dus

cu mîinile mici și sufletul plăpînd

mă-ntorc spre luminile zărinde in luciul lacului

și pe mine din tine mă dor.

n-ai înțeles nimic și mi-e că nici din Yves

n-ai să-nțelegi nimic; nimic din noi, nimic din de dincolo-ul

zilelor pierdute în cadă, gol și fără de capăt, cu mîinile întinse

înspre ce am fi putut să fim de n-aș fi fost eu – eu.

mi te întorci, mi te termini dintr-altul, mi te plîng

la capul patului desfrînat în întindere și imaginea

neterminată a coapselor rozii.

mi se face de mine și noi; mi se face de zilele vechi,

a coajă de miercuri mirosind, cu iz absurd de celălalt capăt

al unui weekend neterminat, neînceput.

mi te pierzi, mi te duci – înspre cine te cheamă mai mut.

mi te caut discontinuă, mi te încep negasită

la marginea așternutului murdar de clipe în doi.
de dincolo de canapea – îmi rîde a chemare trecutul.

din sfertul neînceperii tale – mi se termină cîntul
te duci; și îmi ești, deopotrivă

cămin și temniță

Cristos și cădere

pămînt de flori

și capăt de drum
te strig!