Nu-mi amintesc cînd şi unde am văzut-o prima dată; ştiu doar că avea ochii mari, căprui, zîmbetul larg cu dinţi albi, ştiu că vorbea repede şi-avea-n ea ceva turcesc, tătăresc poate; nici acuma nu ştiu ce anume mi-a dat senzaţia asta – însă nu mi-o pot scoate din minte; poate ca totul vine de la libertatea lor, de la caii neînseuaţi ai migratorilor, poate de la neliniştea şi fericirea lor, poate de la ochii mari sau poate de la tristeţe şi umilinţă; undeva printre toate astea, parte din ele şi complement al lor – am găsit-o; nu vreau nimic de la ea; nu vrea nimic de la mine; ne privim doar uneori în ochi şi zîmbim; atît.
Gînd 2
7 Comments to “Gînd 2”
-
Când o femeie îți zugrăvește sau inspiră un astfel de tablou, te gândești că viața alături de ea nu poate fi decât un soi de one hell of ride :))
-
Gîndul ăla mi-a trecut, rapid, prin minte. Dar! Surprinzător, exact așa cum încercam să transmit și în text – nici un fel de atracție nu și-a făcut simțită prezența. Nu așa cum te-ai aștepta. Nu tu – ci… în general 😛
-
Și totuși? 🙂 Ce-a fost?
-
Ce e și acum: un fel de altfel de drag 🙂 Drag tare, drag fain. Doar că alt fel, altfel 🙂
-
Ah, frumos! Îmi place că ai găsit răgaz să așezi pe hârtie, ceea ce te-a străfulgerat, zărind-o! Fără nicio altă conotație :))
-
-
-
-
-
Și încă ceva: să știi că e unul din gîndurile mele preferate. Poate tocmai de-aia 😛
-
asta vroiam să spun și eu…că-mi place mult :))))
-
there's someone in my head - but it's not me 