de din pălăria albă coborînd
împletindu-se cu negrul părului neobosit –
un fel de liniște te cuprinde, odată cu roșul
nebun din spatele umerilor drepți, asemeni
tuturor dragostelor mele nespuse;
șuvița argintie, colțul ros al urechii stîngi,
maieul alb și fericirile ultimelor zile;
(a)mestecate toate între buze strîmbe,
umede de-un sărut ce stă să vină,
la capătul lumii, la capăt de 132,
la capăt de ziua de ieri, începută prea repede mîine;
sprînceana ridicată, contrastînd strigător cu
restul poveștii; un fel de părere de rău
îmbrățișînd dureros bucuria de-a fi acolo,
dincolo de plăceri și nevoi.
“urîto! Judy! neagro! că de-aia nu te ia nimeni!”
there's someone in my head - but it's not me 